Herțegovina este unul dintre acele locuri care nu se explică ușor în cuvinte. O regiune în care stânca albă se întâlnește cu cerul nesfârșit, unde râurile de un turcoaz ireal par desprinse dintr-un vis, iar liniștea dealurilor îți vorbește direct inimii.
De fiecare dată când ajung în Herțegovina, simt ceva familiar. Deși mă aflu la sute de kilometri de casă, găsesc acolo bucăți din România care mă emoționează profund.
Văd munții și îmi amintesc de Carpații noștri. Văd satele așezate între dealuri și îmi amintesc de așezările românești unde timpul curge mai încet. Aud clopotele bisericilor și simt aceeași credință simplă și puternică pe care o întâlnim în multe colțuri ale României. Oamenii sunt calzi, ospitalieri și legați de tradiții, la fel cum sunt și românii.
Râul Neretva îmi amintește de frumusețea Oltului, a Mureșului sau a Dunării în anumite momente ale zilei. Podurile vechi, casele din piatră și istoria păstrată cu respect îmi aduc aminte de cetățile, mănăstirile și satele noastre care încă își spun povestea generație după generație.
Herțegovina și România împărtășesc ceva mai profund decât asemănările de peisaj: au trecut prin încercări, au păstrat credința, familia și rădăcinile, iar frumusețea lor nu este una ostentativă, ci una care se descoperă treptat, cu sufletul.
Pentru mine, Herțegovina nu este doar o destinație. Este un loc care a devenit parte din sufletul meu. Un loc unde cerul pare mai aproape, unde natura îți taie respirația, iar liniștea te face să te regăsești. Un colț de lume care, deși nu este România, îmi amintește de tot ceea ce iubesc la România.
Poate de aceea, de fiecare dată când plec de acolo, am sentimentul că las în urmă o parte din mine și, în același timp, că iau cu mine o parte din Herțegovina. Un loc cu peisaje aproape ireale, dar cu o căldură și o autenticitate atât de familiare, încât simți că ai fost acasă.
Las cateva poze facute de mine in vacantele acolo, pentru a va convinge de frumusetea acesteia <3.